In fiecare noapte apar caini, uneori negri, mari si rai. Alteori blanzi si docili. Aseara l-am ales nu pe cel pe care il vroiam, ci pe cel care avea cea mai mare nevoie de mine. Am zis ca pe celalalt am sa il duc la stana.
La colt se vand franturi de viitor. M-am dus si eu cu banii in pumn si m-am simtit copil din nou, la alimentara, acolo sus, la raionul pentru care trebuia sa urci 5 trepte ca sa ajungi, da, acolo unde se vindeau bomboane, biscuiti si ciocolata. Sa imi aduci restul maine, mi-a zis vanzatorul, tot ca unui copil. Nu, i-am raspuns, ca un om mare, altii nu mai am.
Mi-a zis apoi ca cineva m-a mintit fara sa merit si ca trebuie sa am grija. Am zambit, mi-a zis mai multe, dar nu auzeam, imi asteptam biletul.
- Iti dau si numarul meu de telefon, mai am si alte daruri ascunse.
- Nu multumesc, nu am sa mai vin niciodata.
Cand am plecat de acolo, m-a oprit un barbat inalt si frumos, cum doar cei care iti trec fugitiv prin viata pot fi, s-a uitat zambind la mine si m-a intrebat:
- Chiar crezi in astea?
- Am avut o zi proasta.
- Chiar crezi in astea? a repetat el, crezand ca nu am inteles intrebarea, fara sa inteleaga raspunsul.
- Am avut o zi proasta..
- Cum te cheama?
- Maria, i-am spus, iar numele mi-a sunat mie prea trist.
Am plecat mai departe. Nu mi-e rusine, mi-am zis mie insami. Nu mai imi e rusine de nimic. Apoi am stat si m-am mai gandit putin, poate mi-e frica, dar nu mi-e rusine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu