Acum 20 de ani şi câteva zile mama ne-a trimis, pe mine şi pe sora mea, la Căciuleşti la bunici. Se zvonea ca or să otrăvească apele, ca pe vremea turcilor. Pe atunci oamenii credeau tot ce auzeau, dar nu s-au schimbat prea mult lucrurile.

Când am ajuns la Căciuleşti sor-mea a început să plângă aşa că bunicu s-a intors în aceaşi zi, cu noi, la Bacău. Mama când ne-a văzut era să facă apoplexie, dar am rămas. Mie îmi era indiferent.

Apoi imediat parcă s-a făcut Crăciunul, erau mulţi vecini la noi şi se uitau toţi la televizor. Eu şi cu sora mea nu aveam voie, deşi nu eram pedepsite. Încercam să pândim amândouă de pe hol aşa că am putut să o aud pe mama când zicea: "Schimbarea puterii, bucuria nebunilor".

Seara tata m-a lăsat pentru prima oară sa desenez pe almanahurile lui, aşa că făceam mustăţi pozei de pe prima pagină. Ştiam cine era, dar nu înţelegeam.

Atât de repede s-au întâmplat toate. Mai repede decât se aştepta toată lumea.