We’re not in Kansas anymore

Unele lucruri sunt imposibil de uitat. Cum ar fi, de exemplu, ca am avut odata 16 ani. 

Acolo unde era vorba de nisip și de soare..

Nisipurile Deltei.. cea mai melodioasă alăturare de cuvinte din limba română. Nisssipuuuuuuuurile - și auzi vântul cum șuieră, Dellllllltei - și vezi valurile cum se lovesc de bărci.

In Deltă se descoperă o feminitate nouă, mai murdară, poate mai naturală, mai brută si cu atât mai plină de farmec cu cât nu se regăsește decât în aceste locuri. E vorba de gesturile butucănoase cu care se bea vinul pe sub sălcii. De părul prins în eșarfe, să nu te bată soarele în cap și să faci insolație. Da, chiar atât de simlu. Și pielera arsă, care își păstrează fierbânțeala mult după lăsarea serii.

Sunt adevăruri multe în Deltă, se ascund sub nisipul care îți intră în ochi și pe sub unghii și în roșiile din care muști cu poftă fără să le mai speli. În peștele pe care il mănânci împărțit la masă, de ajungi să simți că ești viu pe dinăuntru și se inverseaza legenda lui Iona.

Și printre firele de păr care cresc nedorite peste tot. Degeaba încerci în primele zile să scapi de ele prin gesturi pripite, folosind metode rudimentare. Obosești, mai trece o zi, două, încerci să îl ascunzi cu mâinile atunci când stai în repaus, renunți și la asta.

Rămâne corpul în toata splendarea lui, slăbit și mai lung de la soare, de la mâncarea puțina și țigările multe, de somnul de la amiază și mersul târșit prin nisip. Îl lași în bătaia vântului fără să te mai rușinezi. Arunci toate cârpele de pe tine, nu îți mai aparții, ești al primului om care iți spune că îi place gustul tău sărat pentru că știe că nu e de la mare.


- Știai că uneori caprele il au pe dracu in ele?
- Nu ințeleg ce spui, cred că te referi la țapi
- Nu, nu, am vazut eu una, avea ochii alungiți și copite de drac. Stătea priponită în soare pentru că așa vroia ea. Știi, dracilor le place căldura, dar nu cred că trebuie să iți mai zic eu asta. Am luat-o și am mutat-o la umbra. A venit după mine docilă, știa ea ce știa. 
- Foarte bine că ai mutat-o, până și dracii mai au nevoie de odihnă.

The reason of..

Prima noapte de dupa izgonirea din rai, Adam si Eva au trait teroarea ca, blestemati de Dumnezeu, nu vor mai revedea niciodata soarele.

In noaptea aceea nu au dormit, au stat si s-au privit in ochi si si-au spus cuvinte de dragoste cum nu isi mai spusesera niciodata. Dar, daca ar fi fost cineva langa ei, ar fi vazut trasaturile congestionate de frica, transpiratia care le acoperea pielea, privirea ingrozita, tremurul muschiilor si unghiile inclestate in palme. Dar, din pacate, Dumnezeu dormea.

Dupa ore de deznadejde, cand abandonasera orice urma de speranta, la ora 6:07 minute fix, a avut loc primul rasarit al lumii. Fericirea cu care l-au intampinat a fost atat de mare si mai presus de orice avea sa se mai intample din acel moment, incat nici nu s-a putut sa i se ofere un cuvant.

Ca toate minunile din lume, ca tot ceea ceea ce e magnific, bucuria lor s-a frant in milioane de bucati, cate una pentru fiecare om care i-a urmat. De aceea, acum, dupa milioane de ani, inca ne emotionam in fata soarelui care rasare. E doar mosternirea primita transcedental de la primii doi oameni ai lumii.

Se aude Oda bucuriei.

Dati-mi o aripa si am sa rastorn pamantul

Ma tot uit la telefon si astept sa sune, am uitat ca e reteta sigura ca sa nu se intample. Dar, cand se vor potoli aripile, cand se va instaura o mica indiferenta, cand va intervini o mica nepasare, atunci si numai atunci o sa se intample. Pentru ca oamenii au un fel al lor de a simti cand nu sunt asteptati si atunci vin.

Mi-au trebuit 10 luni ca sa imi dau seama ca nu am gresit. 10 luni in care am analizat tot ceea ce s-a intamplat, secunda cu secunda din intalnirile noastre, le-am intors si le-am rasucit si pentru fiecare am gasit o greseala. Pentru fiecare am gasit o alternativa care ar fi fost mai buna si care, imi spuneam eu, ar fi dus la un alt deznodamant.

Dupa 10 luni am inteles. Nu am gresit cu nimic, cu absolut nimic. Am fost eu insami, atat ca m-ai prins intr-o perioada avida cand nu mai stiam sa fac diferente intre oameni, cand ma dadeam oricui ca sa adun senzatii - credeam atunci, ca sa umplu un gol - cred acum, ca eram tanara - am sa zic mai incolo.

Iar acum, dupa 10 luni am inteles ca nu dragostea da fluturi in stomac, ci sentimentul ca se apropie o fericire mare. Si pentru ca de cele mai multe ori, un om creaza asteptari de genul asta, am crezut ca sunt stricte legate. Apoi, fluturii mor, nu pentru ca se duce dragostea, ci pentru ca s-a dus suspansul. Iar cand nu se duce, pot sa traiasca linistiti, cu zvancniri periodice din aripi, chiar si 10 luni. 

Directia? Tot spre nord!

Imi place sa cred ca propozitia pe care ai aruncat-o in vant, are legatura cu propozitia pe care am aruncat-o eu in vant, care are legatura cu tine. 

Travelling north, travelling north

Incredibil cat mirosea casa aia a tine, desi nu fusesei niciodata acolo. Mai mult decat atat, tot grupul respira a tine, desi nu il mai frecventasei de aproape un an. Nu stiu cum de simteam asta, ca doar nu te vazusem niciodata in preajma lor, poate doar izolat cu cate un membru si pentru scurt timp. Dar era o vibratie care imi dadea dureri de stomac si senzatie de voma. Atat de mult era.

Dialog in unul

- L-ai iubit?
- Mai mult decat se poate exprima in cuvinte. Stateam uneori langa el si nu mai puteam sa respir. O absenta din partea lui de cateva minute ma panica pana la teroare.
- Inteleg. Asa ceva nu e facut sa dureze, e condamnat la moarte inca de la inceput. Cand s-a pierdut totul?
- Intr-o noapte...
- Se poate pierde atat de repede o dragoste atat de mare?
- Se poate si mai repede. E de ajuns o clipa.
- Ai suferit?
- Pe podeaua din baie, in cada de dus, pe parchetul din camera, pe scaun, in fotoliu, uneori in bucatarie, intotdeauna cu un pahar de vodka alaturi.
- Mai speri?
- M-am lecuit!

Cel mai mare semn de intrebare e punctul.

In sfarsit am reusit sa il vad si sa ascund emotia. Eram obosita. Asa cum sunt si acum cand scriu si cand simpla mentionare a existentei lui ma excita si ma doare de mi se strang sfincterele. Uneori e atat de prea mult incat imi vine sa iau un cutit, sa fac o taietura transversala pe abdomen, sa scot toate organele, vasele de sange, muschii sa le pun intr-un lighean si sa ma duc cu ele la baie.

Acolo sa le clatesc cu galoane de apa, sa fac clabuci de sapun si sa le curat pe fiecare in parte, cu peria de sarma iar la sfarsit sa torn 5 bidoane de spirt peste. Abia apoi sa le pun la loc. Da, am viziunea asta, pentru ca mi se pare singura metoda viabila pentru a scapa de umbra lui care ma urmareste in fiecare miscare.

PASIÚNE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, părtinire, schingiuire, schingiuit, subiectivism, suferință, supliciu, tortură.