Prima noapte de dupa izgonirea din rai, Adam si Eva au trait teroarea ca, blestemati de Dumnezeu, nu vor mai revedea niciodata soarele.
In noaptea aceea nu au dormit, au stat si s-au privit in ochi si si-au spus cuvinte de dragoste cum nu isi mai spusesera niciodata. Dar, daca ar fi fost cineva langa ei, ar fi vazut trasaturile congestionate de frica, transpiratia care le acoperea pielea, privirea ingrozita, tremurul muschiilor si unghiile inclestate in palme. Dar, din pacate, Dumnezeu dormea.
Dupa ore de deznadejde, cand abandonasera orice urma de speranta, la ora 6:07 minute fix, a avut loc primul rasarit al lumii. Fericirea cu care l-au intampinat a fost atat de mare si mai presus de orice avea sa se mai intample din acel moment, incat nici nu s-a putut sa i se ofere un cuvant.
Ca toate minunile din lume, ca tot ceea ceea ce e magnific, bucuria lor s-a frant in milioane de bucati, cate una pentru fiecare om care i-a urmat. De aceea, acum, dupa milioane de ani, inca ne emotionam in fata soarelui care rasare. E doar mosternirea primita transcedental de la primii doi oameni ai lumii.
Se aude Oda bucuriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu