Nisipurile Deltei.. cea mai melodioasă alăturare de cuvinte din limba română. Nisssipuuuuuuuurile - și auzi vântul cum șuieră, Dellllllltei - și vezi valurile cum se lovesc de bărci.
In Deltă se descoperă o feminitate nouă, mai murdară, poate mai naturală, mai brută si cu atât mai plină de farmec cu cât nu se regăsește decât în aceste locuri. E vorba de gesturile butucănoase cu care se bea vinul pe sub sălcii. De părul prins în eșarfe, să nu te bată soarele în cap și să faci insolație. Da, chiar atât de simlu. Și pielera arsă, care își păstrează fierbânțeala mult după lăsarea serii.
Sunt adevăruri multe în Deltă, se ascund sub nisipul care îți intră în ochi și pe sub unghii și în roșiile din care muști cu poftă fără să le mai speli. În peștele pe care il mănânci împărțit la masă, de ajungi să simți că ești viu pe dinăuntru și se inverseaza legenda lui Iona.
Și printre firele de păr care cresc nedorite peste tot. Degeaba încerci în primele zile să scapi de ele prin gesturi pripite, folosind metode rudimentare. Obosești, mai trece o zi, două, încerci să îl ascunzi cu mâinile atunci când stai în repaus, renunți și la asta.
Rămâne corpul în toata splendarea lui, slăbit și mai lung de la soare, de la mâncarea puțina și țigările multe, de somnul de la amiază și mersul târșit prin nisip. Îl lași în bătaia vântului fără să te mai rușinezi. Arunci toate cârpele de pe tine, nu îți mai aparții, ești al primului om care iți spune că îi place gustul tău sărat pentru că știe că nu e de la mare.
- Știai că uneori caprele il au pe dracu in ele?
- Nu ințeleg ce spui, cred că te referi la țapi
- Nu, nu, am vazut eu una, avea ochii alungiți și copite de drac. Stătea priponită în soare pentru că așa vroia ea. Știi, dracilor le place căldura, dar nu cred că trebuie să iți mai zic eu asta. Am luat-o și am mutat-o la umbra. A venit după mine docilă, știa ea ce știa.
- Foarte bine că ai mutat-o, până și dracii mai au nevoie de odihnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu