vineri, 26 februarie 2010
De obicei, cine intreaba..
If it walks like a duck, quacks like a duck, looks like a duck, it must be a duck..
joi, 25 februarie 2010
...
Am pierdut orasul natal, apoi camera adolescentei mele din orasul pe care l-am urat de la inceput, poze si carti, linistea stabilitatii, toate casele din Bucuresti in care nu-mi dadeam voie sa ma acomodez, gandurile idealistice si sandalele alea negre cu toc inalt.
Am castigat o privire mai aspra in fata greutatilor, o transparenta in fata durerii, frustrarea compromisurilor de orice fel, aptitudinea de a recunoaste rautatea in oameni, forta de a nu ierta greselile mari pentru o data iertate se vor perpetua la infinit si increderea in infinit.
Astept sa ma lepad de durerea pierderilor si sa ma bucur de valoarea castigurilor.
Am castigat o privire mai aspra in fata greutatilor, o transparenta in fata durerii, frustrarea compromisurilor de orice fel, aptitudinea de a recunoaste rautatea in oameni, forta de a nu ierta greselile mari pentru o data iertate se vor perpetua la infinit si increderea in infinit.
Astept sa ma lepad de durerea pierderilor si sa ma bucur de valoarea castigurilor.
vineri, 19 februarie 2010
Ci de vesnicia ei!
Saptamana trecuta a murit un om. Unul din multi altii care au murit, doar ca pe acesta il stiam. Nu bine, nu atent, nu definitiv. Dar il stiam, si cand mergeam in locurile in care ne intalneam ne zambeam si ne salutam. Odata am fumat impreuna iar altadata am stat pe sezlongurile de la aceasi masa. Era 3 dimineata, semiintuneric, muzica buna, oameni care taceau si o liniste interioara absoluta. Probabil asta este cea mai clara amintire cu el. Si momentele cand juca tenis de masa cu C. Era o placere sa te uiti la ei. Si razboi, si rasete, rasete puternice de barbati, si nervi, si aprecieri sincere, si scapari si strangeri de mana la sfarsit. Ce-mi placea sa ma uit la ei.
Mai stiu despre el ca ii placea muzica in toate felurile ei si ca intr-o seara se uita la balerine care dansau pe trip hop. Mi-aduc aminte vag, mai mult la nivel de sentiment, pentru ca imi placea pasiunea lui. Pasiune care aproape o atingea pe a lui C. cand asculta muzica sau citea o carte buna (C a devenit de la o vreme un fel de pat al lui Procust, in care ii asez pe toti pe care ii cunosc, doar asa pentru amuzament, sa ii vad cum le ies picioarele sau cum se intind inutil sa atinga stinghia).
Omul asta care a murit, locuia deasupra locului in care se bea, se fuma, se asculta muzica,uneori se dansa si am auzit, ca daca aveai noroc, se si f….. . Facea si el toate astea si parea ca are o viata buna.
Saptamana trecuta a murit. Brusc si tanar, ca toti mortii care te impresioneaza. Iar eu il stiam, nu mult, doar atat cat am zis mai sus, dar il stiam, si intr-o zi a fost, apoi nu a mai fost. Dintr-o data. Surprinzator. Dureros. Mi se pune un gol in stomac de fiecare data cand ma gandesc. Si de cand am aflat ma gandesc des, de multe ori pe zi. Si imi tot vine sa vorbesc cu cineva, sa spun ceva, fara sa stiu ce. Dar oamenii pe care ii cunosc eu il cunosc prea vag si in general nu se vrea sa se discute despre lucruri urate care nu te lovesc direct. Dar m-a lovit, pac in plex, de-mi vine sa ma cocosez. Intr-o zi a fost, apoi nu a mai fost. Si ma apuca iar o frica, pe care am avut-o prima oara acum vreun an, intr-un bad trip, in care eram sigura ca am sa mor in noaptea aia, si imi curgeau picaturi de transpiratie pe frunte de teama ca a 2a zi nu am sa mai fiu. Iar el acum el nu mai este, iar cu o zi inainte era. Unde e?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)