De cat am stat cu genunchii stransi in fotoliu, mi-au amortit picioarele. Stiam ca era de ajuns sa ma intind ca sa imi fie bine, dar preferam sa mai stau. O data ce as fi renuntat la pozitie mi s-ar fi pierdut si gandurile si mai vroiam sa trag un pic de ele. In plus, imi era si frig, de fapt, inca imi e.

Trebuia sa fie frumos, cel putin din afara asa parea. Din timpul conferintei, modul in care s-a uitat la mine si mi-a zis: Trebuie sa iti spun un secret. Nu am vrut sa cred, nu am vrut sa stiu. Am iesit impreuna in hol si ma uitam aiurea, era pustiu pe coridoare si ma gandeam ca e tarziu, cu vreo 5 ani prea tarziu. M-a luat de mana si am pornit amandoi in fuga spre o destinatie neclara, eu m-am lasat purtata, era oarecum frumos si pentru mine. Am urcat impreuna scarile catre acoperisul cladirii, urcam cate doua trepte de-odata si de mult nu mai fusese asa gol in mine si in tot, atat de neprevazut tot ce se intampla si totusi fara nicio intrebare. Cu o miscare m-a lipit de zid si mi-a zis: Asta era secretul! si a incercat sa ma sarute. M-am uitat la el sa inteleg mai bine, era tarziu, cu 5 ani prea tarziu.

Am coborat linistiti, ca si cum nu s-a intamplat nimic. Nici el nu mai tremura. Stateam si fumam amandoi, am zambit cand l-am vazut tusind, cumparase aceasi marca de tigari pe care o fumam eu si se vedea ca nu era obisnuit.

- Ciudat, acum o sa fie stanjenitor?

- De ce ar fi, am raspuns. Poate daca erau altii in locul nostru, dar asa...

- Corect.

Am zambit. Se cultiva in noi o aroganta.

Cand te astepti mai putin..

In fiecare noapte apar caini, uneori negri, mari si rai. Alteori blanzi si docili. Aseara l-am ales nu pe cel pe care il vroiam, ci pe cel care avea cea mai mare nevoie de mine. Am zis ca pe celalalt am sa il duc la stana.

La colt se vand franturi de viitor. M-am dus si eu cu banii in pumn si m-am simtit copil din nou, la alimentara, acolo sus, la raionul pentru care trebuia sa urci 5 trepte ca sa ajungi, da, acolo unde se vindeau bomboane, biscuiti si ciocolata. Sa imi aduci restul maine, mi-a zis vanzatorul, tot ca unui copil. Nu, i-am raspuns, ca un om mare, altii nu mai am.

Mi-a zis apoi ca cineva m-a mintit fara sa merit si ca trebuie sa am grija. Am zambit, mi-a zis mai multe, dar nu auzeam, imi asteptam biletul.
- Iti dau si numarul meu de telefon, mai am si alte daruri ascunse.
- Nu multumesc, nu am sa mai vin niciodata.

Cand am plecat de acolo, m-a oprit un barbat inalt si frumos, cum doar cei care iti trec fugitiv prin viata pot fi, s-a uitat zambind la mine si m-a intrebat:
- Chiar crezi in astea?
- Am avut o zi proasta.
- Chiar crezi in astea? a repetat el, crezand ca nu am inteles intrebarea, fara sa inteleaga raspunsul.
- Am avut o zi proasta..
- Cum te cheama?
- Maria, i-am spus, iar numele mi-a sunat mie prea trist.

Am plecat mai departe. Nu mi-e rusine, mi-am zis mie insami. Nu mai imi e rusine de nimic. Apoi am stat si m-am mai gandit putin, poate mi-e frica, dar nu mi-e rusine.

In tot corpul s-a facut frig, ca atunci cand in miezul iernii, o rafala de vant deschide o fereastra si totul incremeneste in loc.

Am soptit: Stiam eu! dar atat de incet incat nici eu nu am auzit, atat de subtil incat nici buzele nu mi s-au miscat. Cand s-a facut liniste se uita la mine la fel cum o facea de mult, cand era vara, ne batea soarele si imi zicea: Nu stiu nimic despre tine, zi-mi ceva, orice, numai zi-mi. Apoi mi s-au umezit ochii, fara sa plang. M-am uitat la ceas, secundarul trecea din nou de 12, aratand aceasi ora fixa.

Am ridicat din umeri, mi-am strans haina mai bine, m-am intors cu spatele si am plecat spre casa. Acolo era cald iar pe masa era un pachet gol de tigari de o marca diferita de cea pe care o fumez eu. Am zambit si am incalzit apa pentru ceai.