M-am trezit speriata cand am descoperit ca tot spatiul ala liber nu poate sa insemne decat ca tu nu esti acolo. Atat de mult imi imaginasem o posibila impartire a aceluiasi pat, incat absenta ta era neverosimila.
Totul a fost neverosimil. Mai ales atunci cand m-ai luat de mana la 5 dimineata si ai inceput sa ma intrebi obsedant:
- Ce am mai facut? De ce esti suparata? Spune-mi ce am mai facut?
Era o situatie noua cu care nu stiam ce sa fac, pentru ca, in primul rand, nu eram suparata si in al doi-lea rand, acel "mai" nu isi avea locul. Cand am inteles, am simtit raspunsul lovindu-ma exact in spatele genunchilor si am cazut sprijinindu-ma de tine, desi nu as fi vrut, dar nu am avut de ales.
Nu am avut puterea sa te zgudui si sa iti spun ca e timpul sa o uiti, ca de fapt niciodata nu ar fi trebuit sa fie a ta, ca pacatul asta se plateste intotdeauna si ca tu l-ai platit destul. Iar in final sa iti spun: Ia-ma pe mine. Alege-ma pe mine.
Nu am zis nimic si te-am lasat, cu satisfactie, sa imi cari geanta. Tu cu spatele tau atat de drept, cu umerii lati si cu privirea empatica, tu mergeai pe trotuar cu o geanta de femeie in mana. Aveam nevoie si eu de o rascumparare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu