Am inceput să uit. Rămân doar senzaţii, flashuri din toti anii astia petrecuţi departe. Nu mai reuşesc să localizez momentele. Din anii care au trecut, cele mai semnificative rămân iernile.

Din primul an imi amintesc teama că nu am destul timp, fuga după cât mai multe în încercarea disperată de a cuprinde totul, atât cât mai puteam. Relaţii multe pasagere, sex fără complicaţii. A fost cea mai fericită iarnă. Mi-aş fi smuls pielea de pe mine ca să pot să fiu mai usoară în fugă, m-aş fi aruncat în prăpăstii ca să măresc viteza şi mi-aş fi lăsat unghiile să crească până la lungimi gigantice ca să pot cuprinde tot.

Din al doi-lea an îmi amintesc nesfarsita senzaţie de foame, ma durea in continuu stomacul si ma incapatanam sa port parul lung. In plus, zile de minciună încercând să mă împart între casa mea şi a altuia. O relaţie fără viitor pe care nu o înţelegeam. Tăcerile nesfârşite şi apăsătoare. Zâmbetele forţate, micul dejun adus la pat, doua felii de paine cu icre. Ar fi putut fi romantic daca nu ar fi fost numarate. Daca nu as fi poftit mereu dupa o a treia. Nopţi în îmbrăţişări, o aparenţă obositoare care mă secătuia. Şi apoi moartea lui Roxi.

Apoi al trei-lea an. Permanenta senzaţie de frig, iarna cruntă. Fără încălzire în garsonieră, fără apă caldă, iar luna februarie a venit fără bani de butelie. Peste toate astea, absenţa lui. Din când în când ne vedeam, era ca o favoare. Nu-i spuneam nimic de casa mea, nu-l aduceam la mine. Mai imi aduc aminte că aveam o singură pereche de încălţăminte şi ca era ruptă în talpă. Accentua senzaţia de frig şi-n plus, din cauza asta sosetele mele erau întotdeauna murdare. Apă, glod, zăpadă. Când mă descalţam la el, fugeam repede la baie şi încercam să şterg urmele rusinii. El, şi de fapt nimeni altcineva, nu a ghicit nimic din iarna aia. Din zapada aia multă, frigul imens, dorul de el, dormitul lipit de caloriferul electric.

În al patrulea an nu am mai simţit nimic. Nu imi era foame, nu imi era frig, nu imi era nimic. Începusem să mă reglez cu banii, nu imi lipsea nimic major. Mi-am petrecut Crăciunul mâncând KFC şi bând Mirinda. Fumam în cameră şi mă trezeam în fiecare zi la 7. Mai era dorul de el, mai mult aşa, ca o datorie. Cred că ne vedeam mai des, dar murise mult din emoţie.

Se apropie o nouă iarnă şi parcă mi-e frică.